Nepot pentru o zi
12/12/2022 12:00
16/12/2022 17:00
[GMT] Tempo Médio de Greenwich
Activitatatile din săptămâna 12-16 decembrie 2022 vor pune accent pe comunicarea intergenerațională și activități creative, încercând să aducă aproape copiii/tinerii și vârstnicii din Mărășești într-o interacțiune benefică pentru ambele categorii de vârstă. Activitățile se vor adresa unui număr de 29 persoane vârstnice din Căminul Pentru Persoane Vârstnice ”O Nouă Șansă ” Mărășești, 16 voluntari europeni, 15 elevi din cadrul Liceului Tehnologic ”Eremia Grigorescu” Mărășești, 50 de copii înscriși la Clubul Copiilor Mărășești.
Astfel, la Căminul pentru persoane vârstnice, care a devenit, în timp, un etalon pentru această categorie de vârstă, vor fi organizate activități comune, cu susținerea voluntarilor și copiilor înscriși la Clubul Copiilor.
Persoanele vârstnice împreună cu copiii și tinerii vor aborda subiecte precum: percepții asupra „generațiilor de azi/generațiile din trecut”, ce înseamnă „îmbătrânire activă”, ce își doresc copiii de la bunici și de la tineri, modele de urmat în viață, etc. Toate aceste concepte vor fi dezbătute și transpuse în mesaje simbol care se vor regăsi într-un spectacol complex ce va include elemente de teatru, cântec, costume și tradiții, dar și într-un articol de presă ce va reda activitățile desfășurate, interacțiunea dintre generații și experiențe de viață.
INFORMAÇÕES SOBRE A ATIVIDADE
| Formato da atividade | Presencial |
| Início em | 12/12/2022 12:00 |
| Termina em | 16/12/2022 17:00 |
| Fuso horário | [GMT] Tempo Médio de Greenwich |
| Organizada por | Asociatia Voluntariat Pentru Viata |
| Sítio Web da organização | http://www.voluntariatpentruviata.ro |
| Email de contacto | voluntariatpentruviata@gmail.com |
| Grupo etário visado | 13 anos ou menos; 14-17; 18-24; 25-30; 31-35; Mais de 35 anos |
| Língua da atividade | romeno, inglês |
| Tipo de atividade | Espetáculo artístico |
| Temas da atividade | Participação e compromisso; Inclusão e igualdade; Cultura |
| Objetivos no domínio da juventude relacionados com a atividade | Sociedades inclusivas; Espaço e participação para todos |
| Relacionado com a Conferência sobre o Futuro da Europa | Não |
| Número previsto de participantes (estimativa) | 100 |