Skip to main content
Portrait of Ainhoa

Viitorul este al nostru. Să-l facem așa cum ni-l dorim.

Ainhoa, Spania, Age 25

Sper ca fiecare să poată fi exact așa cum e, liber și fără prejudecăți.

Într-un film Disney recent, se pot auzi versurile unui cântec care spun „[…] Tot ce-mi trebuie e o schimbare. Tot ce-mi trebuie e o șansă. Tot ce știu e că nu pot sta deoparte. Deschide-ți ochii […]” 

Cred că aceste versuri redau cel mai bine ideea pe care mi-o fac eu despre viitor: schimbări, oportunități, acțiune și o viziune realistă. 

Sper ca viitorul să le rezerve tinerilor numeroase oportunități, în special în acele domenii deficitare astăzi, cum ar fi piața muncii. Nu pot exista oportunități într-un context în care pregătirea academică și experiența profesională acumulată au aceeași valoare în procesul de selecție. Pentru că suntem conștienți de faptul că un anumit nivel de educație este necesar, iar concurența devine tot mai acerbă, facem o facultate, terminăm un program de masterat sau chiar două, dacă este nevoie, învățăm limbi străine, dobândim diverse alte competențe etc. Facem tot ce ne stă în putință și apoi ne dăm seama că multe instituții și companii nu își asumă riscul de a ne oferi o primă oportunitate de a câștiga experiență. Și, bineînțeles, la nivel educațional, nu poți dobândi cunoștințele de care ai nevoie în practică. 

Sper că vom avea parte de un viitor favorabil incluziunii, cu zero discriminare. Un viitor în care va exista egalitate de gen și în care culoarea, rasa, orientarea sexuală, genul sau orice altă diferență nu vor mai reprezenta o problemă. Cu alte cuvinte, sper să percepem diversitatea mai degrabă ca pe un punct forte decât ca pe un dezavantaj și să-i dăm fiecărui om șansa de a fi ceea ce este. Liber și fără prejudecăți.

Îmi doresc multe lucruri pentru viitor, dar, așa cum am mai spus, ele se pot realiza numai prin intermediul schimbărilor și al oportunităților, dacă acționăm și depunem eforturi pentru a le transforma în realitate. Totul e în mâinile noastre: ale noastre, ale tuturor. Sper să am viitorul pe care mi-l doresc, nu numai pentru mine, ci și pentru generațiile următoare. Și știu că punctul de plecare este educația. Schimbările majore nu vor veni singure și imediat, dar să sperăm că tinerii vor fi educați în spiritul acestor valori și că schimbările și dorința de a face ceea ce este drept și necesar vor deveni realitate.

Percepție

Mă simt plină de speranță și curaj. Voi continua să învăț, să merg înainte și să mă inspir de la oameni care urmăresc aceleași obiective.

Influență

Nu cred că există o influență mai bună decât cea pe care ți-o stabilești singur atunci când ai o țintă clară. Determinarea și voința de a o atinge îi vor face și pe alții să se recunoască în acțiunile tale și să lupte pentru a-și îndeplini propriile obiective. Și exact de asta avem nevoie: de persoane implicate și dispuse să facă o schimbare.
 

 

Updated on Miercuri, 09/02/2022

dehaze