Săptămâna europeană a tineretului
Bun venit la Săptămâna europeană a tineretului 2026, un eveniment organizat de Comisia Europeană o dată la doi ani pentru a sărbători și promova implicarea, participarea și cetățenia activă a tinerilor în întreaga Europă și nu numai.
Săptămâna europeană a tineretului va avea loc în perioada 24 aprilie-1 mai 2026.
Temele ediției de anul acesta vor fi solidaritatea și echitatea. Vom sărbători 30 de ani de voluntariat în Europa printr-o expoziție dedicată europenilor care au adus o schimbare în societate.
Săptămâna va începe la data de 24 aprilie 2026, la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, cu peste 1000 de participanți, în principal tineri, care vor face schimb de idei și opinii pe parcursul unei zile întregi de activități. Evenimentul de lansare este organizat în comun de Comisia Europeană și de Parlamentul European.
Sesiunea plenară va avea loc între orele 9:15 și 11:00 (ora Bruxelles-ului), în hemiciclul Parlamentului European și se va deschide cu mesaje video din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola. Pia Ahrenkilde Hansen, directoarea generală a Direcției Generale Educație, Tineret, Sport și Cultură, va modera o sesiune la nivel înalt care va include conversații dinamice între vorbitori de nivel înalt și tineri care reprezintă o sursă de inspirație:
- Nela Riehl, deputată în Parlamentul European și Yuliya Ralko, expertă și jurnalistă în domeniul promovării tineretului, originară din Belarus
- Glenn Micallef, comisarul european pentru echitate între generații, tineret, cultură și sport și Magnus Lenngren, vicepreședintele organizației de tineret a Crucii Roșii din Norvegia
- Marios Panayides, secretar permanent la Ministerul Educației, Sportului și Tineretului din Cipru și Lars Westra, delegat al UE pentru tineret pe lângă Organizația Națiunilor Unite
- Rareș Voicu, președintele Forumului European de Tineret și Anastasia Andreou, expertă în comunicarea digitală și promotoare a incluziunii.
Urmărește mai jos transmisiunea în direct!
Program
Cum te poți implica
Dorești să afli mai multe despre oportunitățile oferite de UE și despre politicile sale? Să discuți despre subiecte importante pentru tine, alături de factorii de decizie? Să organizezi diverse tipuri de activități în Europa și nu numai și să participi la activitățile organizate de ceilalți? Să te inspiri din experiențele altor tineri?
Activități
Participă la activități în toată Europa și în lume
Pentru mai multe informații, contactează agenția națională pentru Erasmus+ și Corpul european de solidaritate și rețeaua Eurodesk.