© EEAS 2019
Tinerii din regiunea Sahel își fac vocea auzită
Ultima actualizare Marți, 29/09/2020
Programul „Vocea tinerilor din Sahel”, sprijinit de UE, îi ajută pe tinerii din țările G5 Sahel să comunice cu instituțiile din țările lor. Obiectivul: să elaboreze împreună politici de dezvoltare în favoarea tinerilor.
Tinerii din regiunea Sahel reprezintă viitorul țărilor lor. Fie că provin din Mauritania, Ciad, Mali, Burkina Faso sau Niger, aceste femei și acești bărbați talentați își doresc să pună lucrurile în mișcare.
Însă provocările cu care se confruntă sunt enorme. Mulți dintre ei au foarte greu acces la locuri de muncă, la educație și la asistență medicală. Numeroși tineri sunt șomeri, ceea ce îi face vulnerabili. Uneori, sunt tentați să migreze neregulamentar sau trăiesc sub amenințarea insecurității, a violenței sau chiar a radicalizării.
Deși toată lumea este de acord că tinerii sunt esențiali pentru dezvoltarea societăților din regiunea Sahel, trebuie să recunoaștem că ei încă sunt prea puțin incluși în dezbaterea politică.
„În plus față de provocările legate de insecuritate, de ocuparea forței de muncă și de educație, există o a patra provocare majoră, și anume angajamentul civic”, subliniază Moumuni Dialla, președintele Consiliului național al tineretului din Burkina Faso.
Cum să te faci ascultat
În acest context, programul „Vocea tinerilor din Sahel”, finanțat de Fondul fiduciar de urgență al UE pentru Africa și de Danemarca, le oferă tinerilor șansa de a comunica cu factorii de decizie. Mai exact, acesta facilitează și consolidează dialogul dintre organizațiile de tineret și instituții. Tinerii sunt invitați să își dea glas aspirațiilor, să lanseze propuneri și să devină motorul integrării socioeconomice a generațiilor viitoare.
„Proiectul le-a oferit asistență tehnică tinerilor. El ne-a consolidat capacitatea de a organiza campanii de promovare”, explică Douksia Hamlha, coordonatoarea Colectivului de asociații și mișcări de tineret din Ciad.
În cazul femeilor tinere, miza este chiar mai mare. Ele au nevoie să se facă auzite în societăți în care femeile sunt adesea lăsate deoparte, aproape excluse din viața publică.
„Îmi doresc ca toate femeile să simtă că pot avea încredere, să nu se teamă și să se exprime”, spune Anissa Ibrahim, studentă la Niamey, în Niger și participantă la program.
În fiecare dintre țările G5 Sahel, mentoratul și întâlnirile s-au înmulțit.
În timpul vizitelor de lucru la Bruxelles din iunie 2016 și octombrie 2019, aproximativ 40 de reprezentanți ai organizațiilor de tineret din regiunea Sahel participante au avut ocazia de a-și împărtăși experiențele, inclusiv de a discuta cu Înaltul Reprezentant al UE și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini.
Tinerii europeni din diaspora
Legătura dintre tinerii din Sahel și tinerii europeni, în special cei care au rădăcini în țările din regiunea Sahel, este evidentă.
Yacoub Hamza, un alt participant la program care a studiat în Franța și s-a întors să lucreze în Mauritania, subliniază cât de mult caută membrii diasporei modalități de a ajuta populațiile locale din Sahel.
Fatoumata Traoré face parte din diaspora tânără. Ea s-a născut și lucrează în Franța și este foarte activă în cadrul Asociației franceze a absolvenților și studenților din Mali. După părerea sa, competențele diasporei africane din Europa trebuie exploatate prin mentorat, cursuri la distanță sau feedback, de exemplu.
„Este nevoie de o nouă mentalitate pentru a putea colabora și reuși împreună”, spune ea.