© Monkey Business Images/Canva, 2023
Ce înseamnă „acasă” pentru tinerii europeni?
Ultima actualizare Marți, 20/06/2023
<p>Probabil ați auzit expresia „acasă nu este un loc, este o stare de spirit”. Totuși, ultimele date furnizate de Eurostat – biroul de statistică al Uniunii Europene – cu privire la tineri și la condițiile în care locuiesc nu le pot crea decât o stare de spirit neplăcută tinerilor care se gândesc la viitorul lor. Să analizăm situația actuală a pieței imobiliare căreia trebuie să îi facă față tinerii.</p>
Care este situația?
O locuință decentă este o condiție esențială pentru îndeplinirea aspirațiilor de viață și permite accesul la garanții sociale și economice. Totuși, cele mai recente date Eurostat arată că pentru o parte din tinerii europeni calitatea locuințelor nu se ridică la nivelul acestei așteptări.
Situația ar putea fi într-adevăr mai bună, însă prețurile inaccesibile, locuințele aglomerate și privarea severă de spațiu de locuit continuă să provoace probleme.
Potrivit celor mai recente date disponibile, din 2020, aproape 28 % din tinerii din UE (15-29 de ani) sunt afectați de supraaglomerarea locuințelor. Cifra a crescut cu 1,5 % în comparație cu anul anterior și a fost, într-adevăr, mai mare pentru tineri decât pentru populația generală.
Creșterea vertiginoasă a prețurilor la locuințe îi afectează, de asemenea, pe tineri. Atunci când ating sau depășesc 40 % din venitul disponibil al unei familii, cheltuielile cu locuința reprezintă o povară grea. Deși procentul tinerilor afectați de prețurile extrem de ridicate este similar cu cel din populația generală, există o diferență notabilă între tinerii care sunt expuși riscului de a trăi în sărăcie și cei care nu se află în această situație. Între persoanele expuse riscului de sărăcie, 40,8 % dintre tineri resimțeau impactul costurilor suplimentare pentru locuințe.
Care sunt problemele?
Deși există diferențe legate de vârstă (media din 2021 era de 26,4 ani) și de gen (femeile pleacă din casa părintească mai devreme decât bărbații), atunci când tinerii decid să părăsească locuința părinților și să își înceapă viața în mod independent, lipsa unui acces real la locuințe decente și la prețuri accesibile le amenință planurile de emancipare.
În plus, pandemia a înrăutățit perspectivele tinerilor în materie de locuințe și locuri de muncă. Insecuritatea locativă îi afectează pe tinerii inactivi și pe șomeri, blocându-i într-o situație precară.
În timp ce șomajul și prețurile disproporționate la locuințe rămân probleme serioase, mai există un fenomen care stă în calea dorinței de independență a tinerilor. Având în vedere că tinerii tind să se îndrepte către orașe mari în căutarea unor oportunități bune de dezvoltare personală și profesională, ei intră în concurență și cu piața din ce în ce mai mare a chiriilor pe termen scurt pentru turism.
Nu este de mirare că situația locativă are un impact enorm asupra sănătății mintale a tinerilor, după cum reiese dintr-un articol EURACTIV.
O altă consecință mai puțin evidentă este efectul acestei crize asupra sectorului cultural. Tinerii creatori și artiști sunt nevoiți să părăsească orașele, din cauza creșterii constante a prețurilor la locuințe. Prin urmare, peste tot în Europa scena culturală este în declin, întrucât artiștii nu pot beneficia de oportunitățile adecvate.
Eurodesk Brussels Link le-a intervievat pe Nikolina și Sabri de la ESN, care au vorbit despre problemele cu care se confruntă tinerii când își caută o locuință și despre modul în care pot fi soluționate.
Ce se poate face?
Deși nu există o soluție simplă sau rapidă pentru a-i ajuta pe tineri să intre pe piața imobiliară, unii comentatori pledează pentru mai multe locuințe sociale, și anume locuințe construite de organizații non-profit sau de autorități publice și, prin urmare, propuse la un preț mai mic decât locuințele de pe piața privată.
Este evidentă nevoia de a le garanta tinerilor accesul la o piață a muncii care să le permită să își dezvolte potențialul și să își valorifice la maximum competențele, beneficiind de condiții de muncă bune și satisfăcătoare care să includă, printre altele, un salariu decent, după cum se menționează la obiectivul nr. 7 din Strategia UE pentru tineret.
În plus, UE a ajuns recent la un acord privind noi norme pentru salarii minime adecvate în UE, care sperăm că le vor aduce beneficii tinerilor care intră pe piața muncii și îi vor ajuta să obțină acces la locuințe decente. Sunt încă multe de făcut pentru a ne asigura că tinerii au această posibilitate, dar acordul la care s-a ajuns reprezintă un pas în direcția bună.