Skip to main content

Corpul european de solidaritate

Împreună suntem puternici

Carta Corpului european de solidaritate

Toate organizațiile care doresc să gestioneze proiecte prin intermediul Corpului european de solidaritate trebuie să accepte Carta și să adere la ea.

Carta Corpului european de solidaritate

Organizațiile participante trebuie:

  • să identifice clar ce activități sunt relevante pentru inițiativa privind Corpul european de solidaritate și să se asigure că acestea se derulează în conformitate cu prevederile Cartei;
  • să (pre)selecteze și să recruteze participanții din cadrul Corpului european de solidaritate respectând principiile egalității de tratament, egalității de șanse și nediscriminării;
  • să facă eforturi pentru a-i capacita pe participanții din cadrul Corpului european de solidaritate, valorificându-le experiența și competențele pe parcursul activității și facilitând dezvoltarea lor personală, socio-educațională și profesională;
  • să se asigure că mediul și condițiile în care se desfășoară activitățile sunt sigure și decente;
  • să ofere formare adecvată sau sprijin pentru a-i ajuta pe participanții din cadrul Corpului european de solidaritate să își îndeplinească sarcinile;
  • să nu pretindă plata unor contribuții financiare sau a unor taxe de către participanții din cadrul Corpului european de solidaritate;
  • să le ofere participanților din cadrul Corpului european de solidaritate, acolo unde este cazul, diurnele convenite, în timp util;
  • să proceseze datele personale ale participanților din cadrul Corpului european de solidaritate în concordanță cu legislația națională și europeană privind protecția datelor cu caracter personal;
  • să se asigure că sprijinul acordat activităților organizației de către Corpul european de solidaritate este vizibil și recunoscut în mod adecvat.

Înainte de detașarea pe teren:

  • să se asigure că participanții din cadrul Corpului european de solidaritate primesc informații detaliate despre inițiativă și despre sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească;
  • să se asigure că participanții au drepturile necesare și permisiunea de a locui pe teritoriul țării în care sunt trimiși, pe durata întregii activități;
  • să se asigure că participanții din cadrul Corpului european de solidaritate dețin asigurarea medicală adecvată și că li s-au adus la cunoștință toate măsurile luate pentru a li se garanta securitatea și bunăstarea;
  • în cazul activităților profesionale, să se asigure că avantajele și condițiile specifice ale Corpului european de solidaritate sunt respectate în contractul de muncă.

Pe durata detașării pe teren:

  • să le ofere participanților din cadrul Corpului european de solidaritate sprijin, supervizare și orientări (pentru activitățile de voluntariat) și asistență (pentru activitățile profesionale) prin intermediul personalului experimentat;
  • să țină cont de diferențele lingvistice și culturale ale participanților din cadrul Corpului european de solidaritate și să ia măsuri pentru a facilita integrarea lor în comunitatea locală în care sunt detașați;
  • să faciliteze contactele cu alți participanți din cadrul Corpului european de solidaritate activi în același domeniu.

După detașarea pe teren:

  • să elibereze un certificat fiecărui participant.

Modalități de selecție și recrutare a participanților din cadrul Corpului european de solidaritate:

  • când este în măsură să facă o ofertă concretă, organizația trebuie să acceseze portalul Corpului european de solidaritate pentru a căuta în baza de date cei mai potriviți candidați pentru activitatea în cauză;
  • organizația poate decide să îi invite pe candidați la un interviu, pentru a afla mai multe despre profilul și motivațiile lor.