Skip to main content
© Kelly Sikkema - Unsplash © Kelly Sikkema - Unsplash

Competențele tale, recunoscute în fiecare țară europeană

Ultima actualizare Luni, 24/03/2025

Fie că este vorba de un loc de muncă, de studii, de proiecte de voluntariat sau de alte activități în străinătate, în mod sigur dobândești competențe și calificări importante care te vor ajuta în viitor. Ce măsuri ia UE pentru a se asigura că acestea sunt recunoscute în alte țări europene?

Recunoașterea diplomelor

Dacă vrei să participi la un program de schimb sau să lucrezi ori să studiezi în altă țară, ai putea avea nevoie de recunoașterea studiilor. Pentru a te ajuta, UE a dezvoltat două sisteme care arată nivelurile relative ale creditelor obținute în diferite țări ale UE: ECTS pentru învățământul superior și ECVET pentru educație și formare profesională.

În afară de sistemele de credite, mai există și Cadrul european al calificărilor (CEC), care compară diferite cadre și sisteme naționale de calificări. Acesta te ajută să determini nivelul de calificare în alte țări europene, prin corelarea fiecărui nivel național cu unul din cele opt niveluri de referință ale CEC.

Toate acestea sunt „instrumente de transpunere”, nu există o recunoaștere automată la nivelul UE a diplomelor universitare. Va trebui să parcurgi o procedură națională pentru a obține recunoașterea diplomei universitare în altă țară din UE. Aceasta poate fi utilizată în scopul integrării pe piața muncii (de exemplu, nivelul de intrare într-o administrație) sau dacă dorești să îți continui studiile în altă țară (verifică această listă). 

Contactează centrul ENIC/NARIC din țara în care dorești să ți se evalueze diploma. Aceasta ar putea fi țara de origine, în cazul în care te întorci acasă, sau altă țară din UE dacă te muți acolo pentru a lucra sau a-ți continua studiile.

Recunoașterea învățării non-formale și informale

Validarea competențelor nu este întotdeauna o procedură ușoară. După finalizarea educației formale, cum ar fi, de exemplu, cursurile universitare, vei primi o diplomă care te va ajuta să dovedești că ai obținut anumite competențe și calificări. Ce se întâmplă însă în cazul în care participi la un proiect de voluntariat? Nu există nicio îndoială că ai dobândit competențe care îți vor fi utile pentru restul vieții, dar este posibil ca acest lucru să nu fie specificat în vreun document.

Pentru a facilita recunoașterea învățării non-formale și informale (în care se încadrează și activitățile de voluntariat), țările din UE sunt invitate să ia măsuri pentru ca acest tip de validare să fie implementat începând cu 2018. Un inventar european oferă o imagine de ansamblu asupra bunelor practici de validare deja existente.

UE a creat un instrument online gratuit care îți permite să redactezi un Curriculum Vitae într-un format utilizat în întreaga Europă. Este vorba despre CV-ul Europass. Acesta include secțiunea „Experiență profesională”, în care poți descrie activitățile de voluntariat. Abilitățile dobândite în cadrul acestora pot fi menționate la secțiunea „Competențe personale”. 

În plus, poți adăuga în anexă la CV-ul Europass un document privind mobilitatea Europass. Acesta trebuie completat de instituția care te-a trimis în străinătate. Consultă site-ul pentru a vedea cum poți utiliza cât mai bine acest instrument sau ia legătura cu punctul de contact Europass de la nivel național.