Situația migranților și a refugiaților în Europa
Ultima actualizare Luni, 20/09/2021
Migrația este un fenomen cât se poate de obișnuit în istoria omenirii. Zi de zi, numeroși migranți și refugiați încearcă să ajungă în UE pentru a căuta protecție și o viață mai bună.
Unii vin pe căi legale. Alții își riscă viața pe mare. Toți fug de opresiune politică, de război, de catastrofe naturale sau de sărăcie. Ce face UE pentru a găsi soluții la criza migranților?
Care e diferența dintre refugiați și migranți?
Refugiații sunt cei care fug de conflicte armate sau de persecuție. Ei au statut recunoscut în țara gazdă, pe baza unei frici bine justificate de persecuție din motive de rasă, religie, cetățenie, politică sau apartenență la un anumit grup social. Potrivit UNHCR, la sfârșitul lui 2018, în lume existau 25,9 milioane de refugiați. În UE, orientările pentru acordarea protecției internaționale celor care au nevoie de ea sunt prevăzute în Directiva privind condițiile pentru protecția internațională.
Solicitanții de azil sunt cei care susțin că sunt refugiați, dar nu au primit încă acest statut. În prezent, ei trebuie să solicite protecție internațională în prima țară din UE în care ajung. Pot primi statutul de refugiat sau o altă formă de protecție internațională doar printr-o decizie pozitivă a autorităților naționale. Prin urmare, nu toți solicitanții de azil vor fi recunoscuți ca refugiați. În 2018, țările UE au acordat protecție unui număr de aproape 333 400 de solicitanți de azil.
Pe de altă parte, migranții* aleg în general să se mute nu pentru că sunt amenințați sau persecutați direct, ci pentru că sunt în căutarea unei vieți mai bune – un loc de muncă, educație mai bună, reîntregirea familiei etc. Refugiații sunt protejați de dreptul internațional, în special de Convenția privind statutul refugiaților din 1951, pe când gestionarea migranților se face de către guvernele naționale, în temeiul propriilor legi și procese în materie de imigrație.
Urmărește videoclipurile create de UNHCR despre diferențele dintre migranți și refugiați, persoanele strămutate în interiorul unei țări și sursele de sprijin pentru refugiați.
Facilitarea integrării refugiaților și a migranților în Europa
Pe lângă politicile în materie de azil, programele de protecție a frontierelor și ajutorul umanitar, UE ia și măsuri pentru integrarea refugiaților în societățile europene, de exemplu prin Fondul pentru azil, migrație și integrare (FAMI).
Deși UE sprijină elaborarea unor strategii de integrare eficace, situația de pe teren este foarte inegală între statele membre. Problemele se agravează uneori atunci când tinerii refugiați împlinesc 18 ani și rețelele de sprijin pe care s-au bazat până atunci dispar peste noapte. În plus, nivelul de experiență în materie de integrare diferă de la un stat membru la altul.
Și situația migranților e dificilă. Datele arată că migranții sunt afectați în mod disproporționat de rezultatele nefavorabile în ceea ce privește educația, integrarea în câmpul muncii și accesul la servicii de bază, cum ar fi asistența medicală și locuințele decente (poți citi mai multe despre acest lucru în Raportul UE privind tineretul pe anul 2015, în secțiunea privind incluziunea).
Într-o perioadă în care discriminarea, prejudecățile, rasismul și xenofobia sunt în creștere, este de datoria noastră, din imperative juridice, morale și economice, să luptăm pentru drepturile fundamentale, valorile și libertățile UE și pentru societăți mai solidare.
Dar tinerii provenind dintr-un context de migrație?
Elevii și studenții care provin dintr-un context de migrație se confruntă adesea cu dificultăți de adaptare la noul mediu de învățare. Incluziunea socială a acestora, și a tuturor tinerilor în general, este o prioritate a Strategiei UE pentru tineret (2019-2027).
Începând din 2016, Comisia Europeană sprijină statele membre ale UE în eforturile de integrare a migranților în sistemele lor de educație și formare – de la educația și îngrijirea copiilor preșcolari până la învățământul superior. Planul de acțiune al Comisiei privind integrarea resortisanților țărilor terțe a identificat trei priorități pentru educație:
- integrarea migranților nou-sosiți în structurile de învățământ general cât mai curând posibil
- prevenirea rezultatelor școlare slabe în rândul migranților
- prevenirea excluziunii sociale și promovarea dialogului intercultural.
Programul Erasmus+ finanțează proiecte și alte activități pentru integrarea migranților în toate sectoarele educației și formării. Parteneriatele strategice vizează dezvoltarea de practici educaționale inovatoare și promovarea cooperării transnaționale. De asemenea, Erasmus+ sprijină consolidarea capacităților în învățământul superior în țările partenere care sunt afectate în mod deosebit de consecințele migrației.
UE cofinanțează și rețeaua SIRIUS privind educația migranților. Aceasta sprijină educația copiilor și a tinerilor care provin dintr-un context de migrație prin activități strategice la nivel național și internațional.
Nu în ultimul rând, Comisia a oferit unui număr de peste 100 000 de refugiați și migranți nou-sosiți acces la o platformă online gratuită de învățare a limbilor străine. Intitulată Sprijin lingvistic online, aceasta îi ajută să se integreze în societatea gazdă.
Ce poți face tu pentru a sprijini incluziunea migranților și a refugiaților?
Ai mai multe opțiuni. Pentru început, citește „Contribuția activităților pentru tineret în contextul aspectelor legate de migrație și refugiați”, un ghid despre posibilitățile de finanțare disponibile.
Intră și pe Forumul European de Tineret, unde vei găsi idei de implicare eficientă.
Poți să te alături unor inițiative locale sau să susții campaniile împotriva rasismului (ex. Ziua mondială a refugiaților, de pe 20 iunie sau campania „Discurs fără ură”).
Ești deja parte a unei organizații de tineret sau vrei să te alături unui proiect care promovează înțelegerea între culturi, solidaritatea și participarea? Să știi că UE oferă posibilități de finanțare pentru astfel de proiecte! Iată câteva dintre ele:
- Erasmus+ oferă granturi variate pentru proiecte de mobilitate în scopul învățării. De exemplu, poți organiza schimburi de tineret sau poți participa la un schimb de tineri care implică activități cu refugiați și migranți. Erasmus+ Sport oferă granturi pentru proiecte locale de sport axate pe integrarea refugiaților, prin cererea de propuneri „Sportul ca instrument de integrare și incluziune socială a refugiaților”. Același program premiază cele mai bune proiecte în urma concursului anual #BeInclusive EU Sport. Detalii la agenția națională din țara ta.
- O altă sursă de finanțare pentru organizațiile locale, naționale și europene de tineret este Fundația Europeană pentru Tineret, din cadrul Consiliului Europei. Aceasta oferă granturi pentru proiecte foarte diverse – de la activități educaționale locale și activități de sensibilizare cu privire la drepturile omului și la nediscriminare până la proiecte europene dedicate incluziunii, participării și formării derulate de organizații de tineret care lucrează cu tineri refugiați.
- Programul UE Europa creativă sprijină și el proiectele care promovează incluziunea socială, integrarea, dialogul intercultural și lupta împotriva xenofobiei și a prejudecăților. Cultura poate fi punctul de confluență dintre refugiați, migranți și comunitățile existente.
- Tinerii care se alătură Corpului european de solidaritate pot participa, ca voluntari sau angajați, la activități de solidaritate. Mai mult, ei își pot lansa propriile proiecte de solidaritate, în țara lor sau în străinătate. Activitățile din cadrul Corpului european de solidaritate durează între 2 și 12 luni. Ele se derulează de obicei pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
* Termenul „migrant” este ambiguu, neavând valoare juridică. Pentru el nu există o definiție universal acceptată la nivel internațional. Despre glosarul Rețelei Europene de Migrație.